TERMENI ȘI CONDIȚII DE ACHIZIȚIE OPENLANE EUROPE

 

1) DOMENIUL DE APLICARE. În Termenii și condițiile („Termeni și condiții”) din prezentul document se stabilesc termenii contractului de vânzare de autovehicule încheiat între Vânzător și OPENLANE Europe.Orice vehicul trimis de către Vânzător intră sub incidența Termenilor și condițiilor.

 

OPENLANE Europe” înseamnă OPENLANE Europe NV sau oricare dintre companiile OPENLANE Europe Holding NV, OPENLANE Europe NV, OPENLANE Belgium NV, OPENLANE Nederland B.V., OPENLANE Deutschland GmbH, OPENLANE France SAS, OPENLANE Italia S.R.L. și OPENLANE Subastas España, S.L.

 

Vânzător” înseamnă persoana juridică sau persoana fizică subscrisă a cărei activitate comercială se desfășoară în cadrul uneia dintre următoarele categorii: proprietar de parc auto (public sau privat), companie de leasing, companie de închirieri, comerciant/distribuitor de automobile sau o persoană fizică, a cărei activitate se desfășoară în scopuri profesionale.

 

2) CONFIRMĂRILE VÂNZĂTORULUI. Prin trimiterea unui vehicul către OPENLANE Europe pentru vânzare, Vânzătorul confirmă și declară următoarele în legătură cu fiecare vehicul:

  • Vânzătorul este proprietarul vehiculului și deține toate drepturile asupra acestuia, iar vehiculul nu este afectat de drepturi de retenție și nu este grevat de sarcini de niciun fel. La data transferului nu există nicio finanțare în curs pentru vehiculul respectiv.
  • Vânzătorul deține documentația vehiculului (inclusiv certificatul de înmatriculare și certificatul de conformitate), pe care le va transmite către OPENLANE Europe prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.*În cazul în care Vânzătorul nu deține certificatul de înmatriculare sau certificatul de conformitate, Vânzătorul va informa OPENLANE Europe cu privire la acest aspect înainte de licitație.
  • Informațiile din certificatul de înmatriculare sau din certificatul de conformitate coincid cu informațiile furnizate despre vehicul. Informațiile despre vehicul furnizate de Vânzător sunt corecte și complete.
  • Vânzătorul a informat OPENLANE Europe cu privire la orice defecte tehnice cunoscute ale vehiculului, inclusiv, însă fără limitare la kilometrajul defectuos; de asemenea, acesta a informat OPENLANE Europe cu privire la orice daune care au survenit în urma unui accident și care au fost reparate. Declarația cu privire la reparații trebuie să fie acordată indiferent dacă daunele au fost cauzate de o coliziune, de un accident, de intemperii sau de orice alt incident.Vehiculul nu va prezenta daune și defecte, cu excepția celor indicate în detaliu în informațiile despre vehicul.
  • Vânzătorul a informat OPENLANE Europe fie că vehiculul intră sub incidența normelor privind TVA, fie că se aplică regimul de marjă (în cazul în care nu s-a dedus TVA pentru achiziționarea vehiculului).

 

3) ACHIZIȚIA EFECTUATĂ DE OPENLANE EUROPE. OPENLANE Europe poate accepta cumpărarea vehiculului de la Vânzător, acest aspect fiind la latitudinea sa. De îndată ce vânzătorul a confirmat vânzarea, acesta va elibera vehiculul și documentele acestuia pentru a putea fi preluate de către compania de transport desemnată de OPENLANE Europe, cu excepția cazului în care s-a stabilit altceva de comun acord. Vânzătorului îi revine în continuare responsabilitatea și riscul pentru daune sau furt până în momentul în care vehiculul este livrat și inspectat la locul de livrare convenit.

 

4) PLATA ȘI FACTURAREA. Cu excepția cazului în care părțile stabilesc altceva, OPENLANE Europe va plăti factura vânzătorului numai după primirea confirmării (1) livrării vehiculului la locul convenit, (2) raportului de inspecție și (3) primirii documentelor mașinii. După ce OPENLANE Europe achită factura Vânzătorului, OPENLANE Europe devine proprietara vehiculului, iar Vânzătorul va lua măsurile necesare, în timp util, pentru efectuarea transferului dreptului de proprietate, dacă este necesar.

 

5) ANULAREA DE CĂTRE OPENLANE EUROPE. La ridicarea sau la primirea vehiculului, OPENLANE Europe are dreptul de a examina (sau de a solicita examinarea, în numele său) vehiculul(ui) și de a se asigura că acesta este în conformitate cu informațiile și descrierile furnizate de Vânzător.OPENLANE Europe poate anula achiziția în cazul existenței unor defecțiuni tehnice care nu au fost comunicate către OPENLANE Europe înainte de licitație și pentru care Vânzătorul nu acceptă costurile efectuării reparațiilor în conformitate cu specificațiile, sau dacă există diferențe între informațiile furnizate de Vânzător cu privire la vehicul și starea reală a acestuia (inclusiv în ceea ce privește aspecte precum opțiunile disponibile, motorul, vechimea vehiculului, numărul de kilometri parcurși și daunele), dacă Vânzătorul nu acordă o compensație pentru daunele sau diferențele rezultate, după prezentarea unui set de specificații.

 

6) CONFIDENȚIALITATE. Vânzătorul va păstra confidențialitatea tuturor informațiilor confidențiale (inclusiv, însă fără limitare la prețuri) care i-au fost comunicate de către sau în numele OPENLANE Europe, va utiliza aceste informații numai în scopul îndeplinirii obligațiilor sale în temeiul Termenilor și condițiilor de mai sus și nu va dezvălui aceste informații unui terț decât cu acordul prealabil al OPENLANE Europe, acordat în scris.

 

7) DESPĂGUBIRE. Vânzătorul va despăgubi și exonera de răspundere OPENLANE Europe cu privire la orice pierderi, daune, cereri în pretenții, costuri sau cheltuieli suferite sau suportate de OPENLANE Europe care rezultă din sau în legătură cu o încălcare, de către Vânzător, a acestor Termeni și condiții (inclusiv a confirmărilor și declarațiilor indicate la Art. 2).

 

8) LEGISLAȚIA APLICABILĂ. Termenii și condițiile intră sub incidența prevederilor legislației belgiene și vor fi interpretate în conformitate cu aceasta, fără a se face trimitere la normele privind conflictele de legi. Instanțele din Leuven (Belgia) vor avea competențe exclusive pentru soluționarea tuturor litigiilor care apar în urma sau în legătură cu Termenii și condițiile de față.

 

9) DISPOZIȚII SUPLIMENTARE. Vânzătorul este de acord să respecte Principiile OPENLANE cu privire la gestionarea licitațiilor pentru Vânzători, pe care OPENLANE Europe le va pune la dispoziția Vânzătorului și care pot fi modificate periodic de OPENLANE Europe. Vânzătorul recunoaște și este de acord cu faptul că este posibil să i se furnizeze versiuni modificate prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, inclusiv prin e-mail sau prin postarea pe site.

 

10) AUDITURI. Vânzătorul este de acord să coopereze în cadrul procedurilor de audit al vânzătorilor practicate de OPENLANE Europe, care pot include, însă nu se limitează la examinarea următoarelor aspecte: (i) site-ul web și sediul; (ii) aspecte legate de TVA; (iii) solvabilitatea; (iv) existența unui exemplar semnat al Termenilor și condițiilor; (v) vehiculele și documentele și (vi) contul bancar.

 

11) DISPOZIȚII DIVERSE. În cazul în care se stabilește că o dispoziție a Termenilor și condițiilor este sau devine nevalidă, ilegală sau inaplicabilă, dispoziția respectivă va fi înlocuită de către părți, dacă este posibil, cu o dispoziție valabilă, legală și aplicabilă care să reflecte într-o măsură cât mai mare intenția dispoziției inițiale sau, dacă acest lucru nu este posibil, se va considera că dispoziția respectivă este eliminată. Termenii și condițiile au fost redactate în limba engleză, iar dispozițiile acestora vor fi interpretate în conformitate cu prevederile legislației aplicabile indicate la Art. 7 și semnificațiile general acceptate în limba engleză. Orice traducere a Termenilor și condițiilor este pusă la dispoziția părților exclusiv pentru facilitare și nu angajează răspunderea niciuneia dintre părți. Fiecare parte poate renunța la drepturile și căile de atac care îi revin în temeiul Termenilor și condițiilor sau în legătură cu acestea, prin transmiterea unei notificări exprese, în scris, adresate celeilalte părți. Orice renunțare este aplicabilă numai în situația respectivă și în scopul pentru care a fost acordată.

 

* Pentru anumite vânzări, OPENLANE Europe poate solicita o copie color lizibilă sau versiunea originală a documentelor vehiculului înainte de efectuarea plății; Vânzătorul va fi informat cu privire la acest aspect înainte de licitație.